De ce purtăm numele lui Ioan Slavici

Ioan Slavici (1848–1925) s-a născut la Șiria, în Arad, și a rămas în literatura română ca unul dintre marii prozatori ai satului ardelean. A fost, alături de Eminescu, Creangă și Caragiale, unul dintre cei patru scriitori pe care Titu Maiorescu i-a adunat în jurul „Junimii” și al revistei Convorbiri literare.

A scris „Moara cu noroc”, „Mara”, „Popa Tanda”, „Budulea Taichii” — povești despre oameni obișnuiți puși în fața unor alegeri care îi depășesc. Personajele lui nu se pierd din cauza unor forțe mari și abstracte, ci din cauza unor pași mici, făcuți pe rând, fiecare în parte ușor de justificat. De aici vine și fraza care i s-a lipit de nume: omul are nevoie de măsură.

Slavici nu a fost doar scriitor. A fost profesor, ziarist, întemeietor de școală și de publicații, om care a crezut că educația este singurul lucru care rămâne după ce trece o generație. A plătit scump pentru convingerile lui politice și a murit sărac, la Panciu, în județul Vrancea, în 1925.

Aici este legătura noastră. Panciu nu este pentru Slavici doar un punct pe hartă, ci locul unde s-a închis o viață de om al cărții. O asociație culturală din acest oraș care îi poartă numele nu face un gest decorativ: își asumă ceea ce a făcut el o viață întreagă — să dea copiilor și tinerilor un drum spre carte, spre culoare, spre meșteșug.

De aceea proiectele noastre merg spre copii și spre artiști: tabere de creație, expoziții, întâlniri care scot arta din muzeu și o pun în mâinile oamenilor. Nu comemorăm un scriitor. Continuăm o treabă pe care el a lăsat-o neterminată.